GEORGE ENESCU

George Enescu portret



La 19 august 1881, in satul Liveni (langa Dorohoi), judetul Suceava, se naste marele compozitor, violonist, pianist, dirijor si pedagog roman George Enescu. Enescu a fost unul dintre cei mai importanti muzicieni de la sfarsitul secolului XIX-lea si din prima jumatate a secolului XX. El a dovedit talent muzical inca din frageda copilarie, cunoscand chiar de atunci folclorul, prin intermediul tarafurilor populare.



 
Un om generos și implicat, un caracter model Chiar dacă muncea enorm pentru a-și împlini visul de a compune și susținea concerte în întreaga Europă, George Enescu și-a adus contribuția la binele țării sale. În timpul celor două războaie mondiale, Enescu a ales să rămână în România, deși ar fi putut să plece în străinătate. Își lua adesea vioara și mergea să le cânte răniților în spitale: „Mi-a fost dat, nu o dată, să observ câtă înseninare înflorea pe obrajii suferinzilor după primele note. Această transformare în suflet e suprema rațiune de a fi a muzicii. Dacă n-ar exista minunatul ei ecou pacificator, purificator, muzica ar fi o absurdă înșiruire de sunete.” George Enescu îi sprijinea și pe tinerii muzicieni. Multe dintre concertele date de Enescu la Sinaia sau la București susțineau cauze caritabile locale și naționale. Ca director onorific al Asociației Muzicale Române, George Enescu a făcut donații substanțiale pentru a plăti bursele acordate muzicienilor. În anul 1912, a susținut un turneu în România, strângând peste o mie de lire sterline - o sumă fabuloasă la acea vreme - pentru a înființa și acorda un premiu național de compoziție. Ce-l face pe George Enescu un om de caracter, nu doar un muzician de anvergură? Demnitatea umană, generozitatea și căldura pentru prietenii săi. A intrat în legendă povestea poetului Tudor Arghezi despre prietenia lui George Enescu cu pictorul Ștefan Luchian. În ultimele săptămâni din viață, când pictorul era la pat, paralizat și abia mai putea să vorbească, Arghezi i-a făcut o vizită lui Luchian într-o dimineață și l-a găsit plângând. A aflat că, în noaptea precedentă, pe când pictorul zăcea în pat, Enescu venise la el în cameră, își scosese vioara și, fără să spună vreun cuvânt sau să aprindă lampa, i-a cântat prietenului său două ore fără întrerupere. Toate acestea într-o discreţie şi-o modestie depline. Un prieten al maestrului îşi aminteşte că, în ultima perioadă a vieţii, bolnav fiind, nu a cerut niciodată nimic. “Ba da, o dată, o lingură de dulceaţă...”. Dar poate cea mai puternică caracterizare a lui George Enescu vine de la discipolul său de suflet, Sir Yehudi Menuhin, celebrul violonist şi dirijor, unul dintre cei mai prestigioşi muzicieni ai secolului XX: “Dacă cititorul ar putea să-și închipuie mintea enciclopedică îngemănată cu inima cea mai generoasă și mai lipsită de egoism din câte pot exista într-un om cu o înfățișare nobilă și frumoasă, cu un chip romantic însuflețit mereu de un geniu creator, fie că vorbea, preda, dirija, cânta la vioară ori la pian și mai cu seamă atunci când compunea, imaginea tot n-ar fi completă. Enescu rămâne pentru mine cea mai extraordinară ființă omenească, cel mai mare muzician și cea mai puternică influență exercitată vreodată asupra mea“. 

 A plecat din România după instaurarea comunismului Și totuși, acest om de geniu a trebuit să plece din România, în 1946, odată cu instaurarea comunismului. S-a stabilit la Paris, dar, chiar dacă prietenii devotați i-au fost alături și a păstrat legătura cu apropiații săi români, pentru el, anii scurși până la moartea sa, în 1955, au fost un exil. Autoritățile comuniste l-au invitat să revină în România, propunându-i să patroneze Săptămâna Muzicii Românești, în 1951. A condiționat acest patronaj de reprimirea în Academia Română a lui Dimitrie Gusti și a lui Constantin Rădulescu-Motru, precum și de eliberarea din închisoare a soției compozitorului Mihail Jora. În fața respingerii acestor condiții, George Enescu nu s-a mai întors în România. Această atitudine dă un sens în plus descrierii lui Yehudi Menuhin, discipolul de care compozitorul român a fost legat cu o iubire aproape părintească, pentru care George Enescu era un ”om liber” și ”puternic”: "Enescu m-a subjugat înainte de a răsuna prima notă. Chipul său, atitudinea sa, părul negru, întreaga făptură, afirmau parcă, sus și tare, că aveai în față un om liber, puternic, neîncătușat de nimic, înzestrat cu spontaneitate, cu geniu creator, cu înflăcărare. Iar muzica lui, când a început să cânte, avea o incandescență care depășea tot ceea ce întâlnisem până atunci".

http://festivalenescu.ro/despre/george-enescu-un-om-generos-%C8%99i-implicat




 Viorile lui George Enescu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu